021 9330 021 9282
16/07/2021 Andreea Radu

CARGUS SEMNEAZĂ CARTA DIVERSITĂȚII

Comunicat de presa, București, 14 iulie 2021

Cargus a semnat Carta Diversității marți, 13 iulie, luându-și astfel angajamentul de a promova și implementa practici în spiritul valorilor precum diversitatea, egalitatea și incluziunea. Semnarea inițiativei reprezintă un pas firesc pentru cea mai experimentată companie de curierat, care sărbătorește anul acesta 30 de ani de activitate.

Sub sloganul aniversar „Am ajuns să ne cunoaștem”, compania salută loialitatea angajaților, a clienților și a partenerilor săi și afirmă totodată că va continua să își adapteze business-ul în funcție de așteptările comunității. Pe drumul către o lume corectă, incluzivă și echitabilă, îmbrățișarea diversității reprezintă pentru Cargus un pilon important în noua strategie de durabilitate și responsabilitate socială.

„Semnăm Carta Diversității având convingerea că experiențele și perspectivele diferite conduc la lucruri mărețe. Credem în egalitatea de șanse și ne propunem să creștem aceste valori și practici în cultura noastră organizațională. Aderarea la principiile Cartei reprezintă un prim pas din planul nostru de formare a deprinderilor cu impact pozitiv asupra societății românești.

În cei 30 de ani de activitate, am învățat că toți angajații noștri trebuie să se simtă sprijiniți și respectați și că trebuie să oferim tuturor oportunități pentru a-și atinge potențialul profesional, indiferent de naționalitate, vârstă, gen, etnie, orientare sexuală sau religie. Încurajăm și alte companii să se alăture acestui demers, deoarece aceste valori reprezintă fundamentele prin care putem construi împreună o comunitate diversă și incluzivă”, a declarat Jarosław Śliwa, CEO Cargus.

Alături de incluziunea socială, Cargus își completează strategia de responsabilitate prin alte trei domenii de interes: mediu, sănătate și educație.

Despre Cargus

Cargus este cea mai experimentată companie de pe piața de servicii de curierat rapid din România. Compania s-a extins de-a lungul celor 30 de ani de activitate, având în prezent peste 5.000 de angajați și colaboratori care oferă servicii de curierat persoanelor fizice și juridice printr-o rețea națională de 56 centre Ship & Go, unde clienții pot ridica sau depune colete spre livrare, 5 centre naționale de sortare, 51 centre operaționale și o echipă de peste 2.450 curieri care efectuează peste 40 milioane de livrări pe an.

La începutul anului 2019, Cargus a fost preluat de fondul de investiții Mid Europa Partners, unul dintre cei mai activi investitori din România. Cargus a înregistrat anul trecut o creştere de 20% a volumului de vânzări și a făcut investiții de 12 milioane de euro.

Carta Diversității din România este o inițiativă care reunește la aceeași masă grupuri cointeresate dintre cele mai diverse și care propune semnatarilor săi o platformă colaborativă de acțiune, dezbatere și schimb de bune practici în jurul managementului diversității. Carta Diversității reunește la aceeași masă 138 de semnatari, acoperind cca. 190.000 de angajați care și-au asumat public principiile Cartei. Detalii la https://www.cartadiversitatii.ro/

,