Ce înseamnă livrarea standard și ce alternative moderne ai la dispoziție

Antreprenori
Data Publicării:
Data Modificării:

Distribuie articolul


Ce este livrarea standard și de ce este atât de importantă pentru orice companie care comercializează bunuri la nivel național? Ce alternative moderne există pentru livrarea standard?

Află răspunsurile la întrebări în articolul următor:

Ce înseamnă livrarea standard?

Simplu spus, livrarea standard este una dintre cele mai rentabile opțiuni pentru transportul comenzilor către publicul țintă. Înseamnă să folosești un serviciu de bază oferit de firmele de curierat pentru a livra produsele.

Factorii care influențează durata livrării standard includ localizarea depozitelor, viteza de procesare a comenzii, disponibilitatea produsului în stoc și particularitățile transportului (de exemplu, zilele nelucrătoare sau condițiile meteo extreme). În general, termenul de livrare standard este stabilit astfel încât să asigure transportul produsului într-un timp rezonabil, la un preț accesibil.

Prețul pentru utilizarea serviciului de livrare standard va depinde de firma de curierat cu care colaborezi, de dimensiunea și greutatea coletului, precum și de destinația finală. Majoritatea companiilor de livrări te vor ajuta să calculezi costurile standard pentru transport cu ajutorul unui calculator automat.

Citește și: Cargus lansează serviciul de retur pentru magazinele online.

Avantajele și dezavantajele livrării standard

Livrarea standard oferită de Cargus este o opțiune populară atât printre persoanele fizice, cât și pentru afaceri datorită avantajelor sale:

  • Costuri reduse. Livrarea standard poate fi o opțiune accesibilă pentru majoritatea clienților și afacerilor, mai ales pentru plicuri și colete de dimensiuni mici;
  • Fiabilitate. Pachetele ajung de obicei la destinație în timpul estimat;
  • Simplitate în procesul de expediere;
  • Accesibilitate.

Procesul de expediere pentru livrarea standard este simplu și ușor de înțeles, atât pentru afaceri, cât și pentru clienți.

Cu toate acestea, serviciul de transport standard poate avea și dezavantaje, cum ar limitările în ceea ce privește dimensiunile și greutatea coletelor și termenul de livrare.

Cargus - SIgn & Go

Trimite coletul tău ușor și rapid!

Alternative moderne pentru livrarea standard

Dacă vrei să le oferi clienților o modalitate de livrare mai rapidă și modernă, iată câteva alternative pentru transportul standard de care poți beneficia în colaborare cu firma de curierat Cargus:

Curierat rapid

La Cargus ai opțiuni de livrare rapide concepute special pentru nevoile tale și a clienților tăi. Prin intermediul acestor servicii, coletele ajung la ușa clienților în următoarea zi lucrătoare după plasarea comenzii.

Poți folosi:

  • Serviciul Loco Economic Standard pentru plicuri și colete de până la 31 de kilograme doar în locațiile în care Cargus are sucursale;
  • Serviciul Loco Standard Plus pentru plicuri și colete cu greutatea cuprinsă între 32 și 50 de kilograme doar în locațiile în care Cargus are sucursale;
  • Serviciul Economic Standard pentru plicuri și colete de până la 31 de kilograme în toate destinațiile din România;
  • Serviciul Standard Plus pentru plicuri și colete cu greutatea cuprinsă între 32 și 50 de kilograme în toate destinațiile din România.

Puncte Cargus SHIP & GO

Potrivit statisticilor, mai mult de 60% dintre clienți preferă să-și ridice comenzile de la un punct de colectare, datorită flexibilității pe care o oferă această opțiune.

Datorită parteneriatelor de încredere pe care Cargus le-a fructificat de-a lungul timpului, clienții tăi au la dispoziție 3000 de puncte SHIP & GO prin care pot trimite și primi colete peste tot prin țară.

Iată câteva beneficii pentru a adăuga pe listă această modalitate de transport:

  • Clienții pot ridica produsele comandate de la o locație parteneră Cargus din apropiere;
  • Pot plăti numerar sau cu cardul în funcție de preferințe;
  • Au posibilitatea să ridice coletele oricând în programul de lucru al locației partenere;
  • Pot returna ușor produsele comandate, prin aplicația mobilă Cargus în orice locație parteneră din apropiere.

Cargus Lockers

Această soluție modernă permite păstrarea produselor comandate într-un loc securizat și accesibil pentru client, eliminând necesitatea de a fi prezent la adresa de livrare și permițând ridicarea coletului în orice moment.

Lockerele Cargus fac parte din sistemul SHIP & GO și sunt asemănătoare unor cutii poștale disponibile 24/7, unde clienții își pot primi comenzile plasate în magazinele online, fără a fi nevoie să interacționeze cu curierii. Prin urmare, scopul acestei metode de livrare este de a elimina stresul de a fi întotdeauna acasă atunci când trebuie să se livreze un pachet.

Iată care sunt beneficiile de care se pot bucura clienții tăi dacă le oferi posibilitatea de livrare/redirecționare la un locker Cargus:

  • Ridicare contactless. Clienții trebuie doar să atingă ecranul propriilor telefoane pentru a deschide compartimentul în care se află comanda;
  • Opțiune sustenabilă. Lockerele Cargus sunt o alternativă sustenabilă de livrare. Tehnologiile care stau la baza acestor compartimente necesită un consum minim de energie, oferind la schimb viteză de folosire;
  • Ușurință de utilizare. Cu aplicația mobilă Cargus descărcată și funcția Bluetooth activată, clienții pot deschide simplu și rapid compartimentul în care se află produsele comandate;
  • Acces 24/7. Clientul nu mai trebuie să fie pregătit să ridice o comandă la o oră prestabilită. Acesta poate merge la un locker Cargus oricând are timp disponibil, în termen de 48 de ore de la livrarea în compartiment.

Citește și: Cargus vizează extinderea pe marile piețe internaționale în 2023

Cum să alegi cea mai potrivită metodă de livrare pentru nevoile tale

Pentru a alege cea mai potrivită metodă de livrare, este important să identifici nevoile afacerii tale și dorințele clienților.

Dacă ai un business online și clienți nerăbdători, opțiunile de curierat rapid de la Cargus s-ar putea să fie exact ceea ce ai nevoie pentru a crește vânzările. Dacă publicul tău țintă lucrează într-un spațiu de birou sau pe teren, atunci varianta livrării la un punct SHIP & GO sau Locker Cargus poate fi o opțiune excelentă pentru satisfacția clienților.

Un alt factor important de luat în considerare este gama de servicii suplimentare oferită de fiecare companie de curierat. Unele companii oferă soluții extra pentru nevoi specifice, cum ar fi asigurarea coletului, urmărirea online a coletului în timp real sau posibilitatea de a alege un interval orar pentru livrarea la domiciliu.

De exemplu, dacă trimiți un colet valoros sau fragil, ar putea fi important să alegi o companie care oferă asigurare pentru colet.

De asemenea, ia în considerare reputația firmei de curierat. Poți verifica recenziile și testimonialele clienților pentru a te asigura că alegi o companie care oferă un serviciu de calitate și care respectă termenele de livrare.

În concluzie, livrarea standard reprezintă o metodă tradițională de expediere a produselor, care vine cu avantaje și dezavantaje specifice. Cu toate acestea, alternativele moderne precum livrarea rapidă și punctele de colectare sunt soluții mai rapide și eficiente pentru nevoile actuale ale consumatorilor.

Articole similare

Ce se întâmplă după o livrare nereușită? Aspecte importante de care trebuie să ții cont

Antreprenori

Studiile arată că aproximativ 20% dintre livrări nu reușesc din prima încercare. [1]  Dar ce se întâmplă după o livrare nereușită? Care sunt pașii următori și ce aspecte trebuie să iei în considerare? În acest articol, poți afla ce urmează după o primă livrare nereușită și ce măsuri poți lua pentru a optimiza experiența clienților.  […]

vezi mai mult
Contact
Solicită o ofertă