
Aplicația Cargus Mobile a depășit 1 milion de descărcări de la lansare și până în prezent
Număr de vizualizări: 235
Număr de comentarii: 0
Distribuie articolul
- Lansată în noiembrie 2021, Cargus Mobile App este unul dintre pilonii strategiei de transformare digitală a companiei și una dintre cele mai utilizate aplicații din România.
- În perioada 10-17 noiembrie, vârful campaniilor de Black Friday, numărul de descărcări ale aplicației Cargus a crescut cu 60%, față de săptămâna anterioară.
- Cargus Mobile permite utilizatorilor să urmărească statusul coletelor, să direcționeze livrarea către cel mai apropiat punct Cargus SHIP & GO, dar și să returneze ușor și rapid coletele cumpărate.
Aplicația Cargus Mobile atins un nou record al gradului de interes pe piața de curierat: peste 1 milion de descărcări de la lansare și până în prezent, fiind una dintre cele mai utilizate aplicații din România
Lansată în noiembrie 2021, aplicația Cargus Mobile le permite utilizatorilor să urmărească statusul coletelor, să le direcționeze către cel mai apropiat punct din rețeaua de peste 3.000 de locații Cargus SHIP & GO, să le plătească înainte sau în momentul preluării, dar și să returneze ușor și rapid coletele cumpărate. Mai mult, aplicația Cargus Mobile este un instrument util și pentru utilizatorii ocazionali care trimit colete, pentru că răspunde nevoii de digitalizare a acestora, prezentând o ofertă simplificată, fără să fie nevoie de AWB în format fizic. Astfel, procentul de colete trimise prin aplicația mobilă este de aproximativ 40% din totalul de expedieri.
Aceste beneficii fac din Cargus Mobile App un instrument foarte apreciat de tot mai mulți clienți. De exemplu, în luna octombrie, peste 86.000 de utilizatori au accesat aplicația cel puțin odată, cu 12% mai mulți față de luna anterioară. Mai mult, rata de accesare a aplicației este influențată și de creșterea volumelor din e-Commerce, astfel că, în perioada 10-17 noiembrie – vârful campaniilor de Black Friday – numărul de descărcări ale aplicației Cargus a crescut cu 60%, față de săptămâna de dinainte. Evoluția se va păstra pe toată perioada sezonului de cumpărături.
„Industria de curierat a cunoscut o evoluție importantă în ultimii ani, cu precădere la nivel tehnologic, generată de dezvoltarea segmentului de e-Commerce și de schimbări în comportamentul consumatorilor, care își doresc din ce în ce mai mult control și libertatea de a alege cele mai convenabile soluții pentru ei. De aceea, aplicația Cargus Mobile a reprezentat, încă de la început, o investiție importantă pentru noi și un pas esențial în transformarea companiei într-un curier care construiește experiențe relevante pentru clienți, prin inovații digitale și tehnologice. Adopția crescută și preferințele consumatorilor pentru soluții digitale ne determină să păstrăm Cargus Mobile în centrul preocupărilor noastre de dezvoltare și investiții și anul viitor. Ne bucură că importanța ei pentru consumatori a fost recunoscută și recompensată de-a lungul timpului cu numeroase premii, dar și că, la doi ani de la lansare, rămâne una dintre cele mai utilizate aplicații din România.”, susține Andreea Radu, Director de Marketing Cargus.
În cei doi ani de la lansare, profilul utilizatorilor Cargus Mobile s-a diversificat. Dacă în primele luni, majoritatea utilizatorilor erau din București, în prezent nivelul de interes pentru aplicație s-a echilibrat. Astfel, în topul orașelor se află: București, cu 22% din utilizatori, Cluj, Timișoara, Iași și Brașov.
Cargus Mobile a fost desemnată “Cea mai bună aplicație a unei companii de curierat”, la Romanian Courier & Postal Services Business Awards 2021, iar plasarea ei în topul clasamentelor reprezintă încă o confirmare a utilității și eficienței acesteia pentru piața de curierat. La doar două luni de la lansare a ocupat prima poziție în topul aplicațiilor de business din România, conform Google Play. În prezent, Cargus Mobile este pe prima poziție în topul aplicațiilor de business din România în Google Play și în top 5 aplicații utilitare în App Store.
Articole similare

Costul marginal în logistică: cum afectează prețul livrărilor și strategia afacerii tale
Știi care e diferența dintre o livrare profitabilă și una care-ți mănâncă din buzunar fără să-ți dai seama? Un singur colet în plus. Costul marginal în logistică e acel detaliu invizibil care poate face sau rupe marja de profit. Nu-i doar o formulă de economie — e cheia din spatele unor decizii smart de preț, […]
vezi mai mult
De ce este important să alegi un partener deîncredere pentru transportul documentelor notariale?
Ai nevoie să trimiți un document notarial important – un contract, o procură sau un act oficial cu termen limită. Alegi un serviciu de curierat oarecare, sperând că totul va decurge fără probleme. Dar ce se întâmplă dacă pachetul întârzie, se pierde sau, mai rău, ajunge în mâini greșite? În astfel de situații, fiecare clipă […]
vezi mai mult
Produse resigilate: ce sunt, caracteristici, avantaje și dezavantaje
Vrei să economisești bani fără să faci compromisuri majore la calitate? Produsele resigilate, fie că vorbim de mașini de spălat resigilate sau telefoane resigilate, sunt o alternativă tot mai populară pentru cei care caută echipamente funcționale la prețuri reduse. Dar ce înseamnă, de fapt, un produs resigilat? Cum diferă de unul nou și merită investiția? […]
vezi mai mult