Obiective pentru 2023: excelență operațională, investiții în inovații tehnologice și extindere internațională

Antreprenori
Data Publicării:
Data Modificării:

Distribuie articolul


Cum arată piața de curierat și care sunt principalele sale provocări? La aceste întrebări răspunde Nelu Gheorghita, Chief Operations Officer Cargus, profesionist cu peste 17 ani de experiență în curierat și logistică, la nivel național și internațional.

Într-un interviu acordat Intermodal&Logistics, Nelu Gheorghiţă, COO Cargus, oferă detalii despre noile investiţii în zona operaţională, inclusiv despre extinderea serviciilor prin conectarea magazinelor online prezente în Europa cu piaţa din România şi sprijinirea comercianţilor locali pentru a-şi vinde produsele în ţări precum Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia sau Germania.

 Intermodal&Logistics: Care sunt principalele hub-uri pe care le are Cargus la acest moment şi ce rol au ele în infrastructura logistică a companiei?

Nelu Gheorghiţă: Cargus deţine cinci centre naţionale de sortare amplasate în zone strategice ale ţării: două în București (în CTPark Bucharest și în Măgurele) și câte unul în Brașov, Bacău și Sibiu. Pe lângă aceste hub-uri, Cargus mai are în portofoliu 2 centre de tip gateway cu rol în operaţiunile de tip cross-border (în cadrul CTPark Oradea Cargo Terminal, și în Timișoara) și 36 de depozite în ţară.

Un hub performant trebuie să aibă standarde înalte de proiectare și funcţionare, dar și o tehnologie modernă, așa încât nivelul de calitate și eficienţă să fie unul ridicat. Centrul din CTPark Bucharest este un exemplu etalon în această privinţă – este o unitate built-to-suit, calibrată nevoilor noastre, cu o suprafaţă operaţională de 11.000mp, 2 linii de sortare semi-automate, o linie automată și o capacitate de sortare de 15.000 de colete pe oră.

Intermodal&Logistics: Care sunt provocările din punct de vedere al optimizării operaţionale?

Nelu Gheorghiţă: În ceea ce privește provocările, aș menţiona:

  • Problema resursei umane – devine din ce în ce mai dificil pentru o companie de curierat să păstreze un număr constant de angajaţi de tip blue-collar pe tot parcursul anului. Pentru a reuși să depășim această situaţie, investim pe termen lung în tehnologie și extindem aria de recrutare;
  • Optimizarea proceselor tehnologice așa încât să creștem eficienţa, să reducem timpii de procesare și livrare;
  • Calibrarea optimă a volumelor și resurselor. Volumele variază în funcţie de zilele săptămânii sau de perioadă. De exemplu în zilele de luni, procesăm cu 25% mai multe colete decât în zilele de vineri.

Intermodal&Logistics: Ce obiective v-aţi propus pentru acest an pentru dezvoltarea operaţiunilor Cargus?

Nelu Gheorghiţă: Principalul meu obiectiv constă în consolidarea poziţiei de lider în calitatea serviciilor de livrare oferite, atât prin optimizarea și eficientizarea tuturor proceselor operaţionale, cât și prin migrarea spre tehnologie și inovaţie, care oferă control și o predictibilitate mai mare. Mă voi concentra pe creșterea performanţei și pe optimizarea reţelei naţionale de hub-uri şi depozite, așa încât să avem o eficienţă mai mare și să reducem timpii de procesare a coletelor. În același timp, îmi voi folosi expertiza din zona de curierat internaţional pentru a susţine Cargus în extinderea operaţiunilor dincolo de graniţele României.

Intermodal&Logistics: De ce au nevoie la acest moment magazinele online pentru a putea vinde peste graniţă şi cum îi ajută compania din acest punct de vedere?

Nelu Gheorghiţă: Pentru a putea exporta în afara României cred că sunt necesare: cunoașterea pieţelor unde vor să exporte și a comportamentului consumatorilor, stocuri și, desigur, un partener de curierat cu experienţă și infrastructură logistică. Suntem deja prezenţi în Polonia și avem în portofoliu clienţi importanţi, atât din zona de e-Commerce, cât și din segmentul B2B.

În acest moment, serviciile transfrontaliere includ livrarea de colete către unul dintre hub-urile Cargus, folosind facilitatea de cross-dock din Polonia, sau cu ajutorul partenerilor de livrare. Planul nostru este să conectăm tot mai multe companii internaţionale cu consumatori din România și viceversa. Așadar, vom continua să ne extindem în Ungaria, Cehia, Slovacia și Germania și lucrăm intens la extinderea infrastructurii și dezvoltarea de parteneriate logistice.

Intermodal&Logistics: Cum se integrează digitalizarea în dezvoltarea Cargus și care sunt pașii vizaţi în această direcţie?

 Nelu Gheorghiţă: În perioada următoare investim în lansarea unei soluţii de tip omnichannel care să integreze și să eficientizeze toate punctele de comunicare cu clienţii noștri (parteneri și consumatori), dar şi în dezvoltarea unei soluţii care va contribui la creșterea performanţei operaţionale și, implicit, la o mai bună experienţă pentru consumator. Pe baza datelor vom putea să optimizăm zona de line-haul și last mile delivery, alocarea coletelor pe anumite rute, sau vom putea oferi clienţilor intervale de livrare mai precise, printre multe alte beneficii.

 Intermodal&Logistics: Cât de mult au fost adoptate soluţiile de livrare OOH?

 Nelu Gheorghiţă: Comportamentul clienţilor este diferit în funcţie de regiunea în care locuiesc și lucrează, de vârstă, de nivelul de încredere pe care îl au în soluţii tehnologice. Astfel că, dacă în orașele mari lockerele câștigă tot mai mult teren, în afara lor, vedem că românii preferă interacţiunea cu membri ai comunităţii lor, fie că este vorba de magazinul din colţul străzii sau cafeneaua din cartier. De aceea, Cargus a investit în ultimii doi ani în dezvoltarea unei reţele de livrare out of home de aproximativ 3.000 de puncte (lockere și puncte fixe), care acoperă atât zona urbană, cât și cea rurală.

Articole similare

Produse resigilate: ce sunt, caracteristici, avantaje și dezavantaje

Personal

Vrei să economisești bani fără să faci compromisuri majore la calitate? Produsele resigilate, fie că vorbim de mașini de spălat resigilate sau telefoane resigilate, sunt o alternativă tot mai populară pentru cei care caută echipamente funcționale la prețuri reduse.  Dar ce înseamnă, de fapt, un produs resigilat? Cum diferă de unul nou și merită investiția? […]

vezi mai mult
Contact
Solicită o ofertă