
Retrospectiva anului 2023 și pași înainte spre 2024
Număr de vizualizări: 274
Număr de comentarii: 0
Distribuie articolul
Pe măsură ce anul 2023 se apropie de final, este un moment oportun pentru a reflecta asupra realizărilor noastre, a provocărilor și pentru a privi în viitor cu entuziasm și încredere.
2023 a fost un an marcat de dinamism. Am resimțit efectele inflației și ale costurilor în creștere asupra organizației noastre și mediului de business în general, și am lucrat într-un context vulnerabil național și internațional. De aceea, sunt extrem de mândru de agilitatea și reziliența de care a dat dovadă întreaga echipă Cargus în obținerea rezultatelor, și mă onorează încrederea voastră, partenerii noștri – ingrediente esențiale pentru creșterea companiei pe termen lung, evoluția și aspirațiile viitoare.
Anul 2023 a fost semnificativ pentru parcursul și dezvoltarea Cargus. Am continuat să facem progrese în direcția priorităților noastre strategice, am condus prin inovație, am crescut excelența operațională, am consolidat echipele, am lansat soluții digitale și ne-am extins serviciile și în alte piețe din regiune. Mai mult, am investit în dezvoltarea de soluții care vor diferenția compania și operațiunile noastre pe termen lung. Totul cu obiectivul de a oferi clienților noștri o experiență bună de livrare.
Privind înapoi, sunt extrem de mândru de următoarele realizări:

Un an de excelență operațională și creștere
Acest an a fost crucial în consolidarea excelenței operaționale a activității de livrare. Am modernizat și relocat depozite cheie din România și Polonia și ne-am îmbogățit echipa, creând un ecosistem rezilient și eficient. Această transformare a condus la o realizare semnificativă – aproape 98% dintre coletele noastre au fost livrate conform promisiunii, un procent mai mare decât în 2022, dovada devotamentului echipei noastre. Un scurt, dar important aspect: în noiembrie, una dintre cele mai dinamice perioade pentru activitatea noastră, am reușit să livrăm aproape 5 milioane de colete și să oferim clienților o experiență crescută datorită devotamentului echipei noastre.
În 2024, vom continua să relocăm și să modernizăm portofoliul nostru de depozite, să îmbunătățim timpul și experiența de livrare, să creștem eficiența operațională, să construim o rețea operațională solidă în regiune și să investim în soluții tehnologice care vor optimiza procesele noastre logistice.

Extinderea orizonturilor noastre la nivel internațional
Anul 2023 a marcat și expansiunea noastră dincolo de granițele României. Am investit în relocarea facilității operaționale într-un spațiu mai mare și mai modern, am câștigat clienți internaționali importanți și ne-am extins echipa regională. Toate acestea au contribuit la o creștere internațională robustă. Anul viitor ne vom concentra pe crearea de noi rute noi pe piețe precum Germania, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Bulgaria și Grecia.

Inovație digitală în curierat
Inovația digitală a rămas un pilon esențial al strategiei noastre. Lansarea unei noi versiuni a website-ului Cargus, lansarea primei platforme de e-Commerce pentru contractele B2B și depășirea pragului de 1 milion de descărcări pentru aplicația mobilă Cargus subliniază angajamentul nostru față de excelența digitală pe termen lung. Eforturile noastre au fost recompensate cu premiul Cel mai inovator serviciu/produs în cadrul Romanian Courier and Postal Services Business Awards for Excellence 2023.
Ne propunem să inovăm și să îmbunătățim experiența de livrare prin inițiative digitale special adaptate pentru companiile de tip e-Commerce.

Îmbunătățirea experienței clienților prin rețeaua noastră Out-of-Home
Extinderea rețelei noastre Cargus SHIP & GO, care acum numără 3.000 de puncte fixe și lockere, a transformat experiența de livrare pentru clienți și consumatori. Rețeaua nu oferă doar confort, ci și control. Mai mult, susține antreprenorii locali, iar creșterea volumelor o confirmă. Consolidarea și optimizarea sunt cuvinte cheie pentru anul viitor.

Angajament față de sustenabilitate și responsabilitate socială corporativă
Nu în ultimul rând, în 2023 eforturile noastre în domeniul sustenabilității și al guvernanței corporative au fost recunoscute cu medalia de argint EcoVadis – Cargus fiind singura companie de curierat din România premiată. De asemenea, am obținut recent premiul pentru Angajamentul în domeniul Sustenabilității, în cadrul Romanian Courier and Postal Services Business Awards for Excellence 2023. Acest premiu reflectă devotamentul nostru față de protecția mediului, diversitate, incluziune și sprijinirea generațiilor viitoare.

Pe măsură ce ne luăm rămas-bun de la 2023, privim cu optimism către un 2024 plin de oportunități și reușite comune. Evoluția noastră viitoare are la bază echipa, pasiunea pentru industria în care activăm și energia canalizată înspre creșterea excelenței operaționale, îmbogățirea experienței clienților și dezvoltarea de soluții digitale în curierat.
Sunt încrezător că, prin profesionalism și disciplină, putem consolida dezvoltarea Cargus și genera valoare pentru voi, partenerii noștri. Vă mulțumesc că sunteți parte din călătoria noastră!
Aș vrea să profit de ocazie pentru a vă ura tuturor un Crăciun liniștit, alături de familie și cei dragi, și un An Nou fericit!
Articole similare

Costul marginal în logistică: cum afectează prețul livrărilor și strategia afacerii tale
Știi care e diferența dintre o livrare profitabilă și una care-ți mănâncă din buzunar fără să-ți dai seama? Un singur colet în plus. Costul marginal în logistică e acel detaliu invizibil care poate face sau rupe marja de profit. Nu-i doar o formulă de economie — e cheia din spatele unor decizii smart de preț, […]
vezi mai mult
De ce este important să alegi un partener deîncredere pentru transportul documentelor notariale?
Ai nevoie să trimiți un document notarial important – un contract, o procură sau un act oficial cu termen limită. Alegi un serviciu de curierat oarecare, sperând că totul va decurge fără probleme. Dar ce se întâmplă dacă pachetul întârzie, se pierde sau, mai rău, ajunge în mâini greșite? În astfel de situații, fiecare clipă […]
vezi mai mult
Ce se întâmplă după o livrare nereușită? Aspecte importante de care trebuie să ții cont
Studiile arată că aproximativ 20% dintre livrări nu reușesc din prima încercare. [1] Dar ce se întâmplă după o livrare nereușită? Care sunt pașii următori și ce aspecte trebuie să iei în considerare? În acest articol, poți afla ce urmează după o primă livrare nereușită și ce măsuri poți lua pentru a optimiza experiența clienților. […]
vezi mai mult